Subdomeniile, our new stars

Scris pe November 16th, 2009 in Noutati

subdomeniu_evo

În urmă cu aproximativ o lună, odată cu lansarea versiunii 2.0 am pus online şi primul subdomeniu dedicat unui eveniment important (FestivalEnescu.ÎnConcert.ro).  După cum ştiţi, de-a lungul timpului am avut mai multe secţiuni speciale pe site, dedicate festivalurilor din România.  A urmat subdomeniul MastersOfJazz.ÎnConcert.ro iar acum câteva zile am început o nouă serie de secţiuni speciale. Este vorba de prima pagină dedicată trupelor în concert (Evo.ÎnConcert.ro). Aici veţi găsi adunate toate materialele strânse de noi şi de colegii noştri de la No.3 de-a lungul timpului.

N-am început întâmplător cu prietenii noştri de al EvO, ci pentru că avem cel mai mare număr de materiale cu ei. Bineînţeles, vor urma şi alte formaţii româneşti, pe măsură ce vom aduna materiale. Este dacă vreţi o sortare după trupă a materialelor ÎnConcert.ro şi No.3. Ne-am propus ca aceste pagini dedicate să ajungă pe termen lung un sprijin pentru trupele mici şi un punct de referinţă pentru muzica live a fiecărei formaţii din România.

De asemenea, vom continua să realizăm secţiuni speciale şi pentru evenimentele importante care au loc pe scenele din România. Toate astea ca să vă aducem mai aproape de scenă.

Liste, nu oameni!

Scris pe November 13th, 2009 in Noutati

listejpg

Twitterişti din toată ţara, listaţi-vă!

InConcert.ro (@InConcert) şi Twitter lansează prima campanie cu liste electorale muzicale de pe twitter!

Aţi fost de acord cu votul uninominal? Aţi vrut să votaţi oameni, nu liste? Dacă da, vă întoarcem puţin în trecut :)

Pentru că am ajuns la aproape 350 de urmăritori şi pentru că Twitter a introdus listele, ne-am gândit să facem ceva cu ele. Aşa că lansăm campania "Liste, nu oameni!" care se va desfăşura în următoarele săptămâni.

Step 1: Voi ne trimiteţi pe twitter un reply (@InConcert) în care ne spuneţi 3 trupe (/artişti) din România care vă plac. ex: @InConcert: Viţa de vie, Andra, Veritasaga

Step 2: Noi centralizăm datele şi alegem cele mai menţionate 15 trupe româneşti. (asta pentru că momentan twitter ne permite maxim 20 de liste)

Step 3: Facem liste cu fanii celor 15 trupe şi continuăm să adăugăm oameni.

Iar după ce facem listele încep surprizele: o să încercăm să vă aducem mai aproape de scenă şi de trupele voastre preferate! Informaţie personalizată, concursuri doar pentru voi şi, sperăm, Backstage Tour-uri în care să vă întâlniţi cu artiştii preferaţi!

Totodată vă puteţi juca şi voi cu ele. Puteţi să găsiţi companie pentru un concert sau să cunoaşteţi alţi fani ai trupei preferate.

Update: Până vineri, 20 noiembrie aşteptăm cele 3 trupe româneşti preferate. Chiar şi în comentarii dacă ne menţionaţi userul de pe twitter.