Aşa cum vă spuneam, am fost la finala Cupei Bloggerilor la Lasertag organizată de LaserMaxx şi Metropotam. Au fost meciuri grele, s-a muncit mult, s-a luptat. Nervii şi-au facut simţită prezenţa, antrenorii au demisionat, a fost o adevarată batalie, mai ceva ca în cupele europene de fotbal.
Echipa organizatorilor, metropotam adică, a fost scoasă din schemă pe motiv de "nealiniere a planetelor". Noi am încercat sa le dam câteva sfaturi cu privire la strategia de joc a adversarilor - în speţa echipa lui Sorin. Din pacate până şi noi am uitat de aceste sfaturi. Înfrângerea nu a fost atât de dureroasa pe cât credeam, diferenţa fiind de până în 1000 de puncte - în condiţiile în care unul dintre jucători era mai preocupat de examenele de a doua zi decât de tacticile de joc.
Finala s-a dat între echipa lui Etherfast si cea a lui Sorin, câstigator iesind fără drept de apel Etherfast (se ştie oricum că ei sunt veterani în domeniu). Pentru locul 3 ne-am luptat noi cu echipa lui Adrian Popescu. Ce lupta a fost acolo nu vă putem spune, trebuia sa fiţi la faţa locului pentru a vedea. La sfârşitul rundei de 12 minute stupoarea a aparut pe feţele tuturor: scor egal 6150 la 6150 - care erau şansele să se întâmple asta?
S-a mai dat o bătălie: o rudă scurtă, de 5 minute în care câştigatorii urmau să plece acasă cu o medalie de bronz. Nu ştim sigur dacă am câştigat datorită competenţelor noastre vânătoreşti sau dacă am ştiut sa profităm la maxim de "topos" şi de priceperea tehnică a mai nou-venitului în funcţia de căpitan: domnul Lucian. Astfel şi numele echipei trebuia schimbat din Simmona InConcert.ro în Lucian InConcert.ro.
Am uitat sa precizăm că în urma unei înfrângeri din semifinale Simmona a hotărât sa părăsească funcţia în care se afla, scandându-si singură demisia.
Tehnică, strategie, multa alergatură şi un loc 3 muncit şi meritat pentru echipa noastră.
Le urăm felicitări câştigătorilor şi promitem că data viitoare ne antrenăm mai mult şi venim acasă cu rezultate mai bune.
Poze de la măcel găsiţi aici.
Mulţumim organizatorilor pentru două seri distractive.