Subdomeniile, our new stars

Scris pe November 16th, 2009 in Noutati

subdomeniu_evo

În urmă cu aproximativ o lună, odată cu lansarea versiunii 2.0 am pus online şi primul subdomeniu dedicat unui eveniment important (FestivalEnescu.ÎnConcert.ro).  După cum ştiţi, de-a lungul timpului am avut mai multe secţiuni speciale pe site, dedicate festivalurilor din România.  A urmat subdomeniul MastersOfJazz.ÎnConcert.ro iar acum câteva zile am început o nouă serie de secţiuni speciale. Este vorba de prima pagină dedicată trupelor în concert (Evo.ÎnConcert.ro). Aici veţi găsi adunate toate materialele strânse de noi şi de colegii noştri de la No.3 de-a lungul timpului.

N-am început întâmplător cu prietenii noştri de al EvO, ci pentru că avem cel mai mare număr de materiale cu ei. Bineînţeles, vor urma şi alte formaţii româneşti, pe măsură ce vom aduna materiale. Este dacă vreţi o sortare după trupă a materialelor ÎnConcert.ro şi No.3. Ne-am propus ca aceste pagini dedicate să ajungă pe termen lung un sprijin pentru trupele mici şi un punct de referinţă pentru muzica live a fiecărei formaţii din România.

De asemenea, vom continua să realizăm secţiuni speciale şi pentru evenimentele importante care au loc pe scenele din România. Toate astea ca să vă aducem mai aproape de scenă.

Liste, nu oameni!

Scris pe November 13th, 2009 in Noutati

listejpg

Twitterişti din toată ţara, listaţi-vă!

InConcert.ro (@InConcert) şi Twitter lansează prima campanie cu liste electorale muzicale de pe twitter!

Aţi fost de acord cu votul uninominal? Aţi vrut să votaţi oameni, nu liste? Dacă da, vă întoarcem puţin în trecut :)

Pentru că am ajuns la aproape 350 de urmăritori şi pentru că Twitter a introdus listele, ne-am gândit să facem ceva cu ele. Aşa că lansăm campania "Liste, nu oameni!" care se va desfăşura în următoarele săptămâni.

Step 1: Voi ne trimiteţi pe twitter un reply (@InConcert) în care ne spuneţi 3 trupe (/artişti) din România care vă plac. ex: @InConcert: Viţa de vie, Andra, Veritasaga

Step 2: Noi centralizăm datele şi alegem cele mai menţionate 15 trupe româneşti. (asta pentru că momentan twitter ne permite maxim 20 de liste)

Step 3: Facem liste cu fanii celor 15 trupe şi continuăm să adăugăm oameni.

Iar după ce facem listele încep surprizele: o să încercăm să vă aducem mai aproape de scenă şi de trupele voastre preferate! Informaţie personalizată, concursuri doar pentru voi şi, sperăm, Backstage Tour-uri în care să vă întâlniţi cu artiştii preferaţi!

Totodată vă puteţi juca şi voi cu ele. Puteţi să găsiţi companie pentru un concert sau să cunoaşteţi alţi fani ai trupei preferate.

Update: Până vineri, 20 noiembrie aşteptăm cele 3 trupe româneşti preferate. Chiar şi în comentarii dacă ne menţionaţi userul de pe twitter.

2 ani de InConcert.ro si versiunea 2.0

Scris pe October 9th, 2009 in Noutati

www.inconcert.ro revine cu entuziasm si va prezinta noul sau design. A venit toamna cu noi concerte si evenimente atractive si lansam cu atitudine versiunea 2.0 a InConcert.ro. Au trecut doi ani minunati, in care ma crescut cat altii in 10, si ne bucuram de prieteni noi si realizari mari.

Noul InConcert.ro se bazeaza pe o interfata intuitiva pentru useri si un design modern precum si pe noi optiuni pentru utilizatorii siteului. Punem mult accent pe dorinta vizitatorilor de a fi liberi in navigarea pe www.inconcert.ro si de a avea acces nelimitat la noile optiuni din contul lor. Noua versiune ofera astfel posibilitatea de adauga evenimente in calendar pentru userii inregistrati. Mai mult decat atat, noua interfata atractiva, intuitiva si riguros organizata, faciliteaza accesul direct al userilor la numeroase subdomenii care gazduiesc sectiuni speciale ale siteului precum si la paginile de interviuri, recenzii, concursuri si multe altele.

Stim ca feedbackul este important, asa ca versiunea 2.0 a www.inconcert.ro incurajeaza utilizatorii sa-si exprime opiniile despre orice eveniment muzical prin comentarii atat pe website si pe blogul InConcert.ro cat si pe Twitter, unde echipa ii astepta cu mare drag. Noile concursuri, desfasurate impreuna cu partenerii nostri, vor pune la bataie atat invitatii la cele mai tari concerte cat si alte premii surpriza.

Continuam sa promovam intens atat formatiile si artistii autohtoni, cat si pe cei internationali, oferind astfel ocazia vizitatorilor si fanilor InConcert.ro sa fie “mai aproape de scena”. Nu ratam niciun festival sau eveniment muzical, prezentand zilnic informatii de ultima ora.

Suntem aceasi echipa entuziasta, cu idei creative, care te trimite direct in mijlocul celor mai tari concerte. Te asteptam cu cele mai proaspete informatii, recenzii, articole, poze si videoclipuri de la concertele tale preferate. Cu InConcert.ro esti mai aproape de scena!

Deoarece astăzi ni s-au adus acuze foarte grave prin intermediul platformei de microblogging  Twitter, am hotărât să clarificăm situaţia acreditărilor la festivalul Coke Live Peninsula.

1. Modalitatea de acordare a acreditărilor în cadrul Coke Live Peninsula este publică detalii fiind disponibile pe http://press.peninsula.ro/

acreditari

După cum se vede, fiecare publicaţie putea solicita câte două acreditări pentru festival, excepţie făcând publicaţii precum Realitatea TV sau Duna TV (care au deplasat un întreg car de reportaj la festival).

2. InConcert.ro este publicaţie acreditată în cadrul Coke Live Peninsula, cei doi reporteri au primit mailurile prin care erau înştiinţaţi joi, 16 iulie.

acreditari2

3. Echipa InConcert.ro a ajuns în prima zi de festival şi a ridicat acreditările constatând o greşeală a organizatorilor: Numele membrilor InConcert.ro erau trecute în dreptul unei publicaţii concurente al cărui nume este asemănător cu InConcert.ro

Membrii InConcert.ro au semnalat eroarea organizatorilor iar aceştia au verificat numele celor acreditaţi acordând atât permisele de presă şi cât cele Foto (verificarea făcându-se, deci, în două locuri).

4. La ridicarea acreditărilor s-au completat declaraţii pe propria răspundere privind regulamentul de fotografiere la concertele Tiesto, NIN şi Prodigy. Aceste declaraţii au fost făcute în numele InConcert.ro, cu numerele de legitimaţie ale jurnaliştilor noştri şi acceptate de organizatorii evenimentului.

acreditari3acreditari4

După ridicarea acreditărilor, echipa InConcert.ro a considerat mica eroare a organizatorilor ca fiind un episod închis. Am hotărât să trecem peste neînţelegere şi să ne continuăm treaba în cadrul festivalului fără să protestăm în vreun fel faţă de eroare (şi grava jignire care ni s-a adus prin asocierea jurnaliştilor noştri cu un site de tip spam).

Totuşi, în decursul zilei a doua de festival au apărut declaraţii ale acestor aşa-zişi jurnalişti care susţineau că InConcert.ro a furat o parte din acreditările publicaţiei respective. Din dovezile prezente mai sus reiese clar că InConcert.ro nu a furat nicio acreditare de presă, acuzaţile fiind total nefondate.

Recomandăm membrilor de la respectiva "publicaţie" să caute în primul rând un domeniu original, un logo original şi o altă sursă de noutăţi pentru a preîntâmpina aceste neplăceri în viitor.

De asemenea, dorim să menţionăm că pronunţia corectă este ÎnConcert.ro, diacriticele neputând fi incluse în logo şi bineînţeles, nici în domeniu.

---------------------------------

Lansat în octombrie 2007, InConcert.ro este primul site de concerte din România participând şi realizând recenzii la peste 50 de evenimente, fiind partener media al mai multor artişti importanţi precum Timpuri noi, Kumm sau Alina Manole. De asemenea, calendarul InConcert.ro a anunţat peste 3000 de concerte din care jumătate numai în cele 5 luni de la relansare. InConcert.ro a fost printre puţinele publicaţii online acreditate la B'estFest 2009.

echipa-inconcert

Cea de-a 3-a editie a B'estfestului a fost un eveniment de neratat pentru orice iubitor al muzicii. Si cu atat mai mult pentru echipa InConcert.ro, care si de data aceasta a fost mai aproape de scena. Prezente la "datorie" (oh si ce datorie placuta :P ) au fost Silvia, Adelina si Andreea, care au twitterit, au luat interviuri, au scris recenzii si au adunat cele mai fresh stiri de la fata locului. Si care desigur pe langa "munca", s-au distrat, au indurat ploaia (bine, de fapt, doar Adelina a fost cea care a rezistat furtunii pana la concertul The Killers din Ziua 0), au mancat multa inghetata si au dansat si cantat alaturi de artistii lor favoriti de pe scenele festivalului.

Cele mai reusite concerte de la editia de anul acesta a B'estfest-ului in opinia echipei InConcert.ro au fost:

Silvia - Moby si Santana
Adelina - White Lies, Moby si Patrice (Adelina nu s-a putut decide pentru doar 2 concerte :D )
Andreea - Franz Ferdinand si Patrice

Ne vedem la urmatorul festival!

Variantă de mobil, widget şi altele

Scris pe June 18th, 2009 in Noutati

În ultimele zile am rezolvat câteva buguri ale site-ului astfel încât am putut să publicăm din nou 'varianta cu mult scroll' cum îi zicem noi :D E utilă când vrei să vezi toate concertele lunii cu detalii cu tot. E disponibilă aici şi pe butonul de Vizionare Concerte din Calendarul InConcert.

Ieri am lansat varianta de mobil a site-ului, disponibilă pe http://m.inconcert.ro am păstrat un link la calendarul de evenimente, ştirile de pe prima pagină şi feedurile pe categorii în cazul în care vreţi să vă abonaţi de pe mobil. Momentan pe iPhone nu este optimizat dar lucrăm şi la asta.

mobileview

Nu în ultimul rând, de azi avem şi un widget pe care îl puteţi lua cu voi. Am băgat cele mai recente ştiri şi probabil că o să mai adăugăm una-alta. Aşteptăm însă şi părerea voastră. Prin urmare, dacă aveţi ceva de zis... vă rugăm.

Ah era să uit, iată şi widgetul:

Chiar suntem mai aproape de scenă

Scris pe May 27th, 2009 in dIn Concert

Când ne-am ales noul slogan nu vorbeam prostii. În general chiar suntem mai aproape de scenă şi încercăm mereu să vă ajutăm şi pe voi să fiţi cât mai aproape. Însă "mai aproape de scenă" nu e doar un slogan, ci o realitate.

Am primit zilele trecute kitul de presă de la B'estfest şi ne-am amuzat copios. Alex, unul dintre fondatorii ÎnConcert.ro (e În concert.. cu Î de la "început"), apare într-una din pozele oficiale. Poza respectivă a circulat şi anul trecut prin Click, Libertatea şi alte cotidiene cu tiraj mare.

Să nu credeţi însă că e vreo întâmplare. Pe Alex îl puteţi vedea acolo, la gard, în primul rând, la fiecare concert la care se duce. 

Iată şi poza (desigur, în locul tricoului alb cu albastru ar fi mers mai bine un tricou InConcert.ro :P ) Foto: Cosmin Bumbut

cosmin-bumbut-2007-06-30-22-50-51

 

 

Aşa cum vă spuneam, am fost la finala Cupei Bloggerilor la Lasertag organizată de LaserMaxx şi Metropotam. Au fost meciuri grele, s-a muncit mult, s-a luptat. Nervii şi-au facut simţită prezenţa, antrenorii au demisionat, a fost o adevarată batalie, mai ceva ca în cupele europene de fotbal. 

   Echipa organizatorilor,  metropotam adică, a fost scoasă din schemă pe motiv de "nealiniere a planetelor". Noi am încercat sa le dam câteva sfaturi cu privire la strategia de joc a adversarilor - în speţa echipa lui Sorin. Din pacate până şi noi am uitat de aceste sfaturi. Înfrângerea nu a fost atât de dureroasa pe cât credeam, diferenţa fiind de până în 1000 de puncte - în condiţiile în care unul dintre jucători era mai preocupat de examenele de a doua zi decât de tacticile de joc. 

  Finala s-a dat între echipa lui Etherfast si cea a lui Sorin, câstigator iesind fără drept de apel Etherfast (se ştie oricum că ei sunt veterani în domeniu). Pentru locul 3 ne-am luptat noi cu echipa lui Adrian Popescu. Ce lupta a fost acolo nu vă putem spune, trebuia sa fiţi la faţa locului pentru a vedea. La sfârşitul rundei de 12 minute stupoarea a aparut pe feţele tuturor: scor egal 6150 la 6150 -  care erau şansele să se întâmple asta? 

   S-a mai dat o bătălie: o rudă scurtă, de 5 minute în care câştigatorii urmau să plece acasă cu o medalie de bronz. Nu ştim sigur dacă am câştigat datorită competenţelor noastre vânătoreşti sau dacă am ştiut sa profităm la maxim de "topos" şi de priceperea tehnică a mai nou-venitului în funcţia de căpitan: domnul Lucian. Astfel şi numele echipei trebuia schimbat din Simmona InConcert.ro în Lucian InConcert.ro.  

 Am uitat sa precizăm că în urma unei înfrângeri din semifinale Simmona a hotărât sa părăsească funcţia în care se afla, scandându-si singură demisia.   

 Tehnică, strategie, multa alergatură şi un loc 3 muncit şi meritat pentru echipa noastră. 

  Le urăm felicitări câştigătorilor şi promitem că data viitoare ne antrenăm mai mult şi venim acasă cu rezultate mai bune. 

Poze de la măcel găsiţi aici.

Mulţumim organizatorilor pentru două seri distractive.

Echipa InConcert.ro la lasere

Scris pe May 25th, 2009 in Noutati

Săptămâna trecută 4 membri ai echipei InConcert.ro împreună cu un oaspete: Rareş Pintea s-au clasat pe locul 1 în grupe. Nu ne lăudăm că am bătut pe toată lumea, suntem doar fericiţi.

Tot săptămâna trecută îi promiteam lui Etherfast că ne vedem în finală. Sperăm ca azi să fim în formă şi să ne ţinem de promisiunea făcută. De la ora 18:30 în incinta LaserMaxx va avea loc marea bătălie a bloggerilor.

Citiţi aici informaţii despre eveniment şi despre meciurile din grupe.

Ne auzim pe seară să vă povestim cum ne-am descurcat.

Echipa InConcert.ro

Două luni InConcert

Scris pe April 15th, 2009 in Noutati

Astăzi se împlinesc 2 luni de la relansarea InConcert. Timp în care am ajuns la peste 800 de concerte în calendar, interviuri, recenzii şi o grămadă de ştiri. Vă pregătim nişte surprize pe care o să le descoperiţi pe parcursul zilei.

Diseară, de la 21:00, ne puteţi urmări la Radio Lynx unde am fost invitaţi de Bobby Voicu la emisiunea lui, Internet Lynx. Trebuie să îi mulţumim lui Bobby pentru susţinere şi pentru sfaturi, el fiind unul dintre puţinii oameni din online care ne-au promovat.